Importanța vaccinării

CE ESTE VACCINAREA?

Vaccinarea câinilor și pisicilor este o metodă eficientă și sigură de prevenire a bolilor infecțioase specifice câinilor și pisicilor, fiind o bună investiție în ceea ce privește sănătatea animalelor. Unele dintre aceste boli sunt letale.

Un sistem imunitar puternic, o îngrijire corecta și o hrană corespunzatoare  ne pot proteja animalul, dar nu împotriva oricarei boli. Când este vorba de virusuri și boli contagioase, nu intra în calcul doar sănătatea animalelor, ci și sănătatea stapânilor, deoarece anumite boli pot fi transmise de la animal la om.

CE ESTE VACCINUL?

Vaccinurile sunt produse biologice, care induc o imunitate specifică unei boli sau unui grup de boli al căror tratament este foarte dificil, de lungă durată, traumatizant, fiind de cele mai multe ori ineficient și costisitor.

DE CE TREBUIE VACCINAT CAȚELUL LA 6 SĂPTĂMÂNI?

In momentul în care se naște, animalul nu este imun la boli. Primește totuși, o cantitate de anticorpi, din sângele mamei. Primul lapte supt de la mamă, aduce  și el o cantitate importantă de anticorpi, puiul fiind protejat doar împotriva bolilor pentru care mama a fost vaccinată.  Acesti anticorpi au eficacitate doar câteva săptămâni, începand să dispară intre 6-10 săptămâni de viață, moment în care este foarte important să intervenim din exterior pentru stimularea imunității, prin vaccinare. Cu cât se depășește mai mult termenul celor 6 săptămâni, cu atât mai mult, câinele este supus riscului de a contacta o boală letală.

Este foarte important ca înainte de primul vaccin, cățelul să nu vină în contact cu alți câini sau să fie scos afară, pentru a nu fi expus riscului contactării unei boli.

Vaccinul nu produce imunitate imediat. Este nevoie de cel puțin 14 zile pentru ca sistemul imunitar să răspundă prin anticorpi.

CE ESTE O SCHEMĂ DE VACCINARE?

Schema de vaccinare reprezintă o serie de vaccinuri efectuate unui câine, pe parcursul vieții. Este compusă din mai multe tipuri de vaccinuri, administrate în perioade diferite de timp.

Orice schemă de vaccinare  începe la vârsta de 6 SĂPTĂMÂNI. Primul vaccin interesează două boli importante: PARVOVIROZA canină și boala CARRE – JIGODIA.  Acestea sunt cele mai grave boli ale tineretului canin.

Al doilea vaccin este la 8 SĂPTĂMÂNI, vaccinul polivalent. Acesta vizează cinci boli: PARVOVIROZA, JIGODIA, HEPATITA, PARAINFLUENȚA, LEPTOSPIROZA. Leptospiroza se transmite și la om, vaccinul fiind necesar.

Al treilea vaccin este la 10 SĂPTĂMÂNI și este reprezentat de un rapel la al doilea vaccin pentru întărirea imunității câinelui.

După vârsta de 3 luni (12 SĂPTĂMÂNI) se poate administra VACCINUL ANTIRABIC, care este obligatoriu, impus de legislația sanitar-veterinară.

Repetarea vaccinului polivalent împreună cu antirabicul se face anual.

Alte vaccinuri care se pot efectua la câine sunt pentru coronaviroză, boala Lyme, Giardia și tusea de canisă, acestea fiind făcute doar la recomandarea medicului veterinar.

La pisici, prima vaccinare începe la vârsta de 8-9 săptămâni, efectuându-se un vaccin trivalent împortiva rinotraheitei infecțioase, calcivirozei și panleucopeniei feline. Urmatoarea vaccinare constă într-un rapel al primului vaccin și efectuarea antirabicului.

OBSERVAȚII: In unele cazuri, animalul poate reacționa la vaccin. In acel moment pot aparea: febra, somnolența, edeme subcutanate, vomă sau salivație abundentă. In cazul apariției acestor reacții, este obligatoriu contactarea medicului veterinar curant.

Este foarte important ca animalul să fie clinic sănătos în momentul vaccinării.

MENȚIUNI: ,,Dacă ținem animalul în casă, el nu are cum să se îmbolnăvească” – să nu uităm că de cele mai multe ori, noi oamenii aducem în casă pe haine, pe pantofi, tot felul de germeni sau ouă de paraziți. Vaccinarea este o condiție esențială atât pentru menținerea sănătății animalului, cât și a familiei dumneavoastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *